Friday, October 14, 2011

Violenţa în Familie şi Stigma Socială

O realitate atât de cruntă pentru multe femei cum e violenţa mai există şi deoarece noi, cei din jur, tăcem. Am fost învăţaţi că ceea ce se petrece într-o familie nu ne priveşte. Nu e treaba noastră. Nu trebuie să ne băgăm nasul.

Aşa ne dictează cultura şi de ochii altora ne conformăm tacit, în timp ce sub ochii noştri se comit crime după crime: o femeie cu mâna fracturată în spital, alta cu coasta ruptă, alta înjunghiată chiar sub ochii copiilor, alta cu vânătăi pe care le ascunde, alta decedată după o săptămână în spital, bătută de fiul său deja, alta violată nenumărat de soţul său (râdem: "Ei da, imposibil. Doar îi e soţ." si-adică poate face ce vrea. Chiar că, ce mai trebuie ca şi ea să fie de acord?)

Dacă se întâmpla cuiva în stradă, chemam poliţia, căutam ajutor, ne-am fi indignat, ne-am fi simţit în nesiguranţă, presa ar fi vuit de toate aceste cazuri. Dar nu şi când aceasta se întâmplă cu o soră, fiică, vecină, prietenă în casa proprie, de pe mâinile celui mai apropiat om. Tăcem. Ne educăm şi copiii să tacă. Astfel, transmitem din generaţie în generaţie o moştenire. O moştenire-monstru.

Nu mai putem tăcea şi continua cu conştiinţa împăcată. Demult e timpul să admitem şi să declarăm:

Violenţa în familie e un coşmar cu consecinţe grave. 
Violenţa în familie nu are nici-o justificare.

Tuesday, April 20, 2010

De Ce Bărbații Rănesc Femeile pe care Pretind că Le Iubesc?

Răspunsul unui Avocat
Ei confundă dorinţa de a poseda cu dragostea pasională. Agresorii cred, conştient sau inconştient, că au drept de proprietate asupra partenerelor, soţiilor şi copiilor lor. Ei deţin un punct de vedere adânc înrădăcinat, că "cei dragi" le aparţin tot așa cum le aparțin obiectele neînsufleţite. Atunci când obiectul "afecţiunii sale" alunecă din aria sa de control, bărbatul abuziv deseori va interpreta și va explica greşit dorinţa sa de a recâştiga controlul ca fiind grijă pasională sau dragoste.

Thursday, April 15, 2010

Cât de Obișnuit Este Abuzul în Relațiile Intime?


Răspunsul unui Pastor
Din discuțiile mele de zi cu zi cu alte femei am constatat că abuzul este la fel de obișnuit ca și respiraţia. Această urâciune ia diferite chipuri, inclusiv pretinzând că este "dragoste." Unele femei nu conştientizează că ceea ce ele iau drept dragoste şi afecţiune, este, pur și simplu, controlul şi abuzul deghizate în dragoste. E de-ajuns doar să ascultăm convorbirile dintre adolescenții noștri pentru a vedea că abuzul este prea obișnuit printre ei. Tânăra care crede că prietenul ei o iubeşte, deoarece o sună la fiecare cinci minute sau nu vrea să o scape nici pe un moment din vedere, nu-și dă seama deseori de pericolele unei astfel de relaţii. Femeia izolată de familie şi prieteni de către partenerul intim este într-o relaţie abuzivă, însă ea nu crede astfel din cauza noţiunii greşite că abuzul este doar fizic.

Friday, April 9, 2010

Ce este abuzul?


Răspunsul unui Pastor

"Ciclul de violenţă" obișnuit arată astfel: hărţuire, intimidare, abuz verbal și, în cele din urmă, escaladarea în violenţă fizică. Acest ciclu familiar este aproape întotdeauna urmat de aşa-numita "fază a lunii de miere" cu scuze, flori, bomboane sau o ieșire romantică, care dă speranţă femeilor abuzate, dar care este o speranță falsă! Pentru că în scurt timp abuzul reîncepe, ciclul se repetă, aceleași tactici vechi sunt folosite pentru a menţine controlul, iar ele se pomenesc în aceeaşi situaţie ca şi mai înainte. Nimic nu s-a schimbat!

Cei care nu și-au bătut soţiile, rareori se consideră agresori, pentru că nu a avut loc violenţa fizică în casa lor. Cu toate acestea, fiecare din ei și-a folosit puterea şi abuzul verbal pentru a-și intimida, domina şi umili soţia. Toți aceștea și-au abuzat soţiile emotional, verbal, mintal și psihologic.

Tuesday, March 30, 2010

Date Statistice despre Violența Domestică



Între anii 2000-2005 în Canada, de exemplu, 653 000 de femei au raportat că au fost victime ale violenţei in căsătorie, 26% din aceste femei fiind agresate de mai mult de zece ori.
În Croaţia, fiecare a treia femeie a raportat că a fost victimă a agresiunii fizice din partea partenerul ei intim.
Cifrele în Germania sunt un pic mai mici, doar una din cinci femei raportând violență fizică sau sexuală din partea partenerului.
Pe parcursul anului 1998, în Jamaica, 92 de femei şi 18 copii au fost ucişi, o parte mare din aceste omoruri având loc în context domestic.
Femeile din Peru par să fie în mod special la risc, cu 49% din cele cu partener în Lima raportând violenţă fizică din partea lui la un moment dat în viaţă.
În Statele Unite, Centrele de Control și Prevenire a Bolilor raportează că, anual, în rândul femeilor cu vârsta de peste 18 ani, au loc aproape 5.3 milioane de incidente de violenţă interpersonală, care rezultă în aproape 2 milioane de traume şi 1300 de decese la nivel naţional. În anul 2000, omuciderea partenerul intim a constituit 33,5 la sută din omorurile femeilor şi mai puţin de patru la sută din omorurilor bărbaților. Aproape o treime din femeile din America (31 la sută), raportează că au fost abuzate fizic sau sexual de către soţul sau prietenul lor intim la un moment dat în viaţă.
Moldova. 41% dintre femei au fost victime ale violenţei în familie pe tot parcursul vieţii lor, fapt ce afectează aproximativ una din patru case.
România. Se estimează că 800 000 de femei sunt adesea supuse violenţei în familie (Centrul de Parteneriat Egal, 2003), cu toate că teama şi ruşinea, dar și lipsa de servicii, le împiedică pe multe femei de a raporta aceste incidente. Alte surse ne raportează că 29% de femei au fost abuzate de partenerii lor în decursul vieţii.
Rusia. În fiecare zi 36, 000 de femei în Rusia sunt batute de soții sau partenerii lor. La fiecare 40 de minute o femeie este omorâtă în urma violenței domestice. Datele oficiale ne spun că violența domestică e parte a vieții fiecărei a 4-a familie din Rusia.